Atacantul naţionalei României şi al lui Cristi Chivu, la Parma, Valentin Mihăilă, are şanse mici să mai revină pe teren în acest sezon, după ce accidentarea suferită în luna ianuarie i-a recidivat.
Jucătorul de 25 de ani se află pentru câteva zile la Craiova, unde a mers să-şi viziteze cunoscuţii. Vali Mihăilă a descins la clinica de recuperare a lui Alin Burileanu, kinetoterapeutul echipei naţionale a României, pentru şedinţe specifice, şi-a vizitat foştii colegi de la Universitatea Craiova, la cantonamentul din Lunca Jiului şi a răspuns şi invitaţiei lui Silviu Bogdan de a vizita sediul academiei redeschise de acesta. Valentin Mihăilă a fost component al şcolii de fotbal a lui Silviu Bogdan înainte de a ajunge la Universitatea Craiova şi i-a adus o sumă importantă de bani, peste 2 milioane de euro, celui care l-a lansat în fotbal, Silviu Bogdan, manager al departamentului de scouting la Universitatea Craiova.
„Valentin Mihăilă s-a întors acasă. Valentin, jucătorul crescut de clubul nostru, s-a întors acolo unde a început totul. Ne-a felicitat pentru ce am reușit să construim. A semnat autografe, a vorbit cu noi deschis și a răspuns la întrebările noastre. A fost o zi care ne-a motivat și ne-a reamintit că munca de aici dă roade”, au scris pe pagina oficială de facebook cei de la Casa Bogdan Academy.
„Știm situația lui Mihăilă, ne pare foarte rău, pentru că își dorea enorm să revină cât mai repede. Din păcate, problema persistă și vom vedea ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Sper să-l avem înapoi înainte de finalul campionatului”, a declarat Cristi Chivu, antrenorul Parmei, care nu a avut ocazia de a-l avea în teren pe fostul jucător al Universităţii Craiova.
Valentin Mihăilă nu a mai jucat pentru Parma din luna ianuarie, după ce s-a accidentat într-un meci cu Lecce, pe „Ennio Tardini”, cu o lună înaintea instalării lui Cristi Chivu ca antrenor al formaţiei gialloblu. Valentin Mihăilă a evoluat în 22 de meciuri pentru AC Parma în acest sezon și a reușit trei pase decisive, dar nu a marcat niciun gol.